Zâmbet bogat în sărăcie [fotografia de luni]

Fotografia are abilitatea de a vorbi, transmite stări, emoții. Sunt doar câteva dintre motivele care m-au determinat să implementez acest nou stil de postare, „fotografia de luni”. Ceea ce înseamnă că fiecare început de săptămână va fi marcat de o asemenea postare.

Urmărindu-mi activitatea pe această secțiune, călătorești alături de mine, vezi ce am văzut și simți ce am simțit. Un singur cadru poate spune o  poveste fascinantă. Învățăm cum să privim, lucrurile nefiind mereu atât de întunecate sau decolorate precum le receptăm noi deseori în goana noastră continuă.

Cu acest copil m-am întâlnit în „Delta” Văcărești în timp ce pedala de zori la bicicleta sa care scârțâia din toate încheieturile. Scârțâia atât de puternic încât îl puteai repera de la cca. 100 – 150 de metri distanță. Văzându-mă cu aparatul foto înfășurat pe mână mă întreabă dacă sunt de la antene. Îi răspund negativ și brusc devine mult mai prietenos, ca apoi să îmi ofere o scurtă prezentare a „Deltei”.

Am cam rămas în urmă cu tehnologia din moment ce folosesc un bătrân Nikon D5100. Dar își face treaba, nu mă plâng. Voi ce părere aveți?

Despre autor Vezi toate postările

bogdanul

bogdanul

Blogger din 2008, pasionat de fotografie, biking, gaming și tenis, născut în cea mai lungă zi din an. Încerc mereu să mă autodepășesc răspunzând zilnic provocărilor.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată, câmpurile obligatorii sunt marcate cu *