De ceva timp mi-am format obiceiul să urmăresc în paralel cam 4 seriale, plus o medie de alte 3 filme săptămânal. Asta mă transformă într-un om care cunoaște cam toate scenarile. Da, sunt un fel de Chuck Norris al filmului, când filmul începe eu îi știu finalul. Revenind la chestiuni serioase, ceea ce am observat în industria filmului din ultima perioadă nu este nici pe departe un elogiu adus limbii române, ba din contră.
Urmăream fascinat serialul „Peaky Blinders”, iar la un moment dat apar în cadru niște țigani. Încep să mă agit și parcă nu mai pot sta bine pe canapea, mă pun pe scaun, dar nimic, aceeași stare. În capul meu mergea pe repeat „să vezi că ăștia vorbesc românește” și, într-adevăr, ce să vezi? Încep să vorbească în română, fapt ce îmi declanșează pe lângă nemulțumire, impulsul necontrolat de a închide televizorul. Mă întreb ce m-a determinat să fac asta și în secunda imediat următoare îmi și explic. „Este filmul cu numărul 3 pe luna asta în care imaginea țiganilor este asociată cu limba română și implicit cu România, prea mult.”
Am extras și momentul cheie despre care vorbeam:
Precizez că nu le-am spus romi pentru că lor oricum nu le place apelativul ăsta și nu intenționez să îi supăr. Nu, nu! 🙂
