Drona te poate arunca în spatele gratiilor

I-am făcut cadou unui bun prieten o dronă, a înălțat-o în weekend și a primit un an de închisoare. Stai așa, nu s-a întâmplat, dar este un scenariu plauzibil dacă privim ce spun cei de la AACR.

“Proprietarii dronelor deţinute fără a fi înregistrate legal trebuie să ştie că nu deţin o jucărie, ci un aparat de zbor fără pilot care se supune regulilor aviatice. De aceea, dacă nu vin la noi pentru înmatriculare şi sunt prinşi că ridică drona de la sol riscă închisoarea de la şase luni la un an”, potrivit lui Remus Dogaru inspector în cadrul cadrul Autorităţii Aeronautice Civile Române.

Am pășit zilele trecute într-un magazin care comercializează drone de toate dimensiunile. Am primit toate specificațile tehnice ale dispozitivelor, dar nimeni nu mi-a comunicat că aș avea nevoie de un permis de înmatriculare pentru acele drone. Magazinele online, aceeași poveste, nu pun în temă cumpărătorul pentru a nu îl speria, și automat… a-l pierde.

Pentru a intra în legalitate e nevoie de o declaraţie notarială, în cazul în care drona a fost construită în regim propriu, sau de factura care atestă cumpărarea ei, de actele de identitate ale persoanei, de plata unei taxe de 90 de euro plus TVA şi de o cerere care se completează la sediul AACR. Pe scurt tradus, dai banul și intri în legalitate. Băieții de la AACR au remarcat că piața dronelor este în creștere și s-au gândit să ia măsuri, cum altfel decât taxând.

Dintr-un total estimat de peste 5.000 de drone prezente în România, mai puțin de 200 sunt înmatriculate. Din cifrele astea reiese că avem peste 4.800 de „infractori” în libertate. Băi nene, s-au inversat polii.

Despre autor Vezi toate postările

bogdanul

bogdanul

Blogger din 2008, pasionat de fotografie, biking, gaming și tenis, născut în cea mai lungă zi din an. Încerc mereu să mă autodepășesc răspunzând zilnic provocărilor.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată, câmpurile obligatorii sunt marcate cu *