DESPRE MINE

Varianta cu puține cuvinte…

PĂMÂNTEAN

21 iunie 1990

PĂMÂNTEAN

În cea mai lungă zi din an câștig viață și statut de om cu două fețe, fiind născut sub semnul zodiacal Gemeni, blah-blah.

ECHILIBRU

25 iunie 1995

ECHILIBRU

La vârsta de cinci ani învăț să merg pe bicicletă, dar asta abia după ce merg pe lângă ea timp de 4 zile.

CINEFIL

2 decembrie 1997

CINEFIL

Devin iubitor de film după vizionarea peliculei „Rain Man”. Dustin Hoffman și Tom Cruise reușesc să mă convingă de existența filmelor bune.

SEMNAL

14 martie 2002

SEMNAL

Am propriul telefon, un Motorola M3688 cu bateria stoarsă. Prind cartela dialog, iar o lună mai târziu, dialogul devine Orange.

TENIS

8 mai 2003

TENIS

Învăț să joc tenis de câmp, ba chiar mai mult, descopăr o nouă pasiune.

ONLINE

6 septembrie 2003

ONLINE

Aduc internetul în casă printr-o conexiune dial-up (EasyNet). Se mișcă greu, dar am răbdare, nimic nu mai contează, sunt online și toate economiile mi le vărs în facturi Romtelecom.

BLOG

11 mai 2008

BLOG

Încep să scriu despre neregulile din jur pe blogul „Scama de pe covor”, un blog creat pe Blogspot.

STUDII

27 iulie 2010

STUDII

Aleg Facultatea de Jurnalism din pasiune pentru scris și comunicare.

DSLR

28 noiembrie 2010

DSLR

Descopăr fotografia la adevărata ei dimensiune prin intermediul primului DSLR.

ANGAJAT

1 martie 2011

ANGAJAT

Devin angajat și îmi câștig propriul birou într-o companie care îmi devine familie.

EA

6 octombrie 2013

EA

O întâlnesc pe ea.

HMMM…

15 aprilie 2014

HMMM…

Înregistrez domeniul HMMM.RO, iar la 4 zile distanță site-ul este în picioare și postez primul articol.

SPORT

21 aprilie 2015

SPORT

Îmi fac abonament la sală și încep să mă dezmorțesc.

4 ROȚI

15 februarie 2016

4 ROȚI

Demarez căutările pentru o mașină prietenoasă.

Varianta care plictisește…

 

bogdanul1Sunt Bogdan și am început să scriu pe blog în 2008, cu ajutorul blogului pe care îl aveam în acea perioadă (Scama de pe covor) doream să contribui la acea schimbare despre care toată lumea vorbea și nu se întâmpla. Scrisul m-a fascinat mereu, așa că am decis să mă îndrept spre Facultatea de Jurnalism.

Presa era deja într-o pantă descendentă când m-am înrolat, ca mai apoi să înceapă adevărata durere, o durere care avea să se accentueze tot mai mult prin intermediul titlurilor bombă. Realitatea fiind dură și călcând în picioare absolut toate normele învățate pe băncile facultății. Obosit fiind de titluri explozive, am creat acest blog care dorește să contribuie la o reechilibrare a balanței.

Îmi place să gândesc, de aici venind și ideea blogului „hmmm.ro”. Încerc să mă deplasez cât mai mult tratând timpul cu respect. Mă feresc pe cât de mult pot de rutină, pentru că asta o consider ca fiind una dintre cele mai mari capcane ale vieții.

Îmi place și fotografia! Obișnuiesc să ies cu aparatul în soare, ploaie sau ninsoare. Când lumea fuge în toate părțile, eu stau și observ.

Câteva fotografii ce-mi aparțin găsești aici!

Urmărește-mă:

   youtube