Deplasare în slow-mo alături de CFR

În copilărie eram fascinat de mersul cu trenul, asociam imaginea trenului cu libertatea și simțeam cum noi orizonturi prind contur pentru mine de îndată ce auzeam semnalul ce anunța plecarea. Practic trenul marca o evadare din cotidian. Eram un fel de Neil Armstrong, nu conta că treceam pe lângă Roșiorii de Vede, tot entuziasmat eram. Asta este optica unui copil de 5-6 ani, mereu pozitivă.

Pe măsură ce crești sesizezi nereguli, multe, mai multe, tot mai multe. Trenurile de astăzi arată aproape identic cu cele de prin 94′, pentru că în mare parte sunt aceleași. Au trecut peste 20 de ani și tot acolo ne aflăm, doar oamenii s-au schimbat, erau mai uniți și mai simțiți.

Bine, pai hai să părăsim scutecele și să vă explic cum am parcurs cei 533 de kilometri cu trenul în peste 9 ore pe ruta Timișoara Nord – București Nord. Mi-am luat bilet la clasa I cu gândul că poate în felul acesta drumul va părea o idee mai scurt, totuși degeaba. Foarte mulți călători merg cu „Nașul” la clasa I. Oricum, clasa I CFR este de râsul curcilor, diferența dintre clasa I și clasa a II-a este de neobservat.

Am trăit momentul ăla în care îți dorești să fii răcit, cu nasul cât se poate de înfundat, pentru a nu mai percepe mirosul criminal dinold train jurul tău. „Ce pot face în situația asta? Să le donez parfumul meu? Neah… nu cred că ar ameliora situația. Ah… fii atent, acum o femeie își scoate un sendviş, mă rog să nu fie unul grotesc cu castraveți murați, telemea și salam de vară. Nu se poate, exact ăla cred că este.”

Nu trece mult timp și lumea își face curaj și se descalță, inclusiv de șosete unii dintre ei, ca apoi să înceapă și manelele să răsune în vagon. Mă întreb cu ce am greșit, am mai mers cu trenul, dar niciodată nu a fost atât de traumatizant.” Voi probabil vă gândiți că exagerez, dar credeți-mă ca nu o fac, nu doresc o asemenea experiență nimănui, era mai ok chiar și lângă toaleta vagonului. Și așa am stat peste 9 ore, având căștile în urechi și respirând pe gură. Trenul a înregistrat aproape o oră întârziere, în apropiere de București întreb controlorul, cum este posibil ca trenul nostru să cumuleze o asemenea întârziere și el îmi răspunde, „bucură-te că a fost o oră și nu două.” Super, amice… bucură-te că am mâinile ocupate!

VIDEO: Pentru a vă forma o mică idee.

În 2010 întârzierile cumulate ale trenurilor CFR au fost de 5 ani și 3 luni, iar în 2012 de aproape 5 ani. Observați evoluția? De precizat ar fi că în Japonia întârzierile cumulate pe parcursul unui an de zile nu depășesc 40 de secunde. Greu pe șine cu infrastructura din România.

Despre autor Vezi toate postările

bogdanul

bogdanul

Blogger din 2008, pasionat de fotografie, biking, gaming și tenis, născut în cea mai lungă zi din an. Încerc mereu să mă autodepășesc răspunzând zilnic provocărilor.

3 ComentariiLasă un comentariu

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată, câmpurile obligatorii sunt marcate cu *