Cerșetoria nu dispare pentru că este stimulată în permanență de un sistem inert, lipsit de viziune și inclusiv de noi, oamenii cu inimă mare care oferă bani cerșetorilor pentru că așa este bine. Până acum vreo 7 ani eram deosebit de naiv, nu puteam ignora cerșetorii ce îmi ieșeau în cale. Dacă se întâmpla să ies din casă cu doar 15 lei în buzunar era clar, mă întorceam fără ei, și asta nu pentru că îi cheltuiam, ci pentru că îi dădeam celor în „nevoie”, dar apoi am început să gândesc.
Știu o femeie care cerșește la Unirii cu aceeași poveste de mulți ani. Are mereu un copil în brațe și țipă în permanență că îi moare de foame. Impactul emoțional este deosebit de puternic dacă nu ești de-al casei. Cei care se intersectează pentru prima dată cu ea încercă să ajute, neștiind însă că femeia în 10 ani de cerșetorie a băgat diverse substanțe în zeci de copii pentru a-i ține într-un somn profund. Probabil a și îngropat câțiva și nu din cauza foametei.
Știu unul la Universitate care își schimbă povestea de pe pancartă în funcție de sezon/vreme. Este destul de isteț, iarna se îmbracă în haine subțiri, vara în haine groase, o tehnică des întâlnită la cerșetori pentru a declanșa compasiunea trecătorilor. Una este când vezi un om stând pe bordură la 45°C legănânu-se într-o o geacă groasă din care poți observa cum ies penele și alta este să îl vezi la maieu. Care zici că iese mai câștigat la final de zi?
Cum am devenit imun la versurile cerșetorilor
Într-o zi așteptam metroul la Looser-ului Lujerului și apare o tanti care îmi cere niște lei zicându-mi că a rămas fără bani de mâncare. Am scotocit prin buzunare dintr-un reflex tâmpit, deși știam că am o singură bancnotă de 50 de lei la mine, iar partea care a urmat n-am cum să o uit.
– Vă dădeam, dar întâmplarea face să nu am mărunt astăzi.
– Cât ai mamă?
– O bancnotă de 50.
– 50 zici? Păi hai zi-mi cât dai și îți dau eu rest, maică. (trage borseta de la spate, o deschise, părea înfundată cu bani)
– Mhmm… (câtă impertinență, merg mai departe)
Într-o altă zi ieșeam de la Carrefour Unirii cu niște plase grele care îmi puneau musculatura la încercare, la ieșire o femeie îmi punea pile la Dumnezeu printr-o poezie rostită cu patos. M-am oprit și am scos dintr-o plasă niște fructe, femeia se oprește brusc din recitat ca apoi să îmi zică pe un ton iritat:
– Mie să nu îmi dai fructe că nu am voie, sunt sub tratament. Altceva n-ai? (vizează unul dintre buzunare)
Ridic plasele și dau să plec…
– Alooou, am o nepoată, cred că ar fi bune!
– Mhmm…
La Gara de Nord erau niște copii de 6-7 ani care cerșeau cât se poate de subtil, mereu schimbând strategia de abordare.
– Auzi, tu ai avut jucării când erai mic? Eu mi-aș dori un „acșănmen” din ăla și o mașinuță. (dar ei aveau telefoane în buzunar și țigări după ureche)
– Mhmm…
Tot la Unirii eram când am văzut cum se colectau banii cerșetorilor la final de zi. Atât de simplu și la vedere cum n-ai crede că este posibil. Vine un om cu un ten mai măsliniu, îmbrăcat într-un palton de piele, cu niște ochelari tip matrix în miez de noapte și le face inventarul. În mare parte acolo ajung banii tăi, în casele și mașinile unor organizații mizere.
Dacă vrei să ajuți o poți face prin foarte multe alte forme. Spre exemplu, poți dona pentru a ajuta oameni cu probleme reale prin intermediul unei asociații precum „Salvează o inimă„. Este bine să fii empatic, este bine să ajuți și să îți pese, dar în același timp este bine să și gândești de două ori atunci când alegi să faci un bine.
