Pe data de 11 septembrie 2001 au avut loc prea bine cunoscutele „atacuri teroriste” care au condus la prăbușirea Turnurilor Gemene, eveniment ce a avut un mare impact inclusiv asupra zonei subterane, fapt ce a determinat investiția cu 9 zerouri. Trebuia să fie ceva complex pentru a crea impresia de stabilitate și putere economică perpetuă. Păi nu?
Construcția stației de metrou s-a desfășurat continuu timp de peste 12 ani. Cine știe, poate cu puțină șansă, în 12 ani (prin 2028) reușește și Metrorexul să sape până în Otopeni să ne faciliteze plecările și sosirile.
Revenind la mirifica stație de metrou care denotă un exces tipic americănesc… conceptul abstract al arhitectului spaniol, Santiago Calatrava, nu pare să fie înțeles de newyorkezi. Trebuie să fie al naibii de greu pentru un arhitect momentul în care duce la bun sfârșit un proiect cu mesaj și nimeni nu reușește să îl decodifice. Santiago Calatrava spune că el a proiectat Oculus pentru a semăna cu un porumbel aflat în zbor (simbol al păcii), însă chestia amuzantă este că newyorkezi văd pokemoni și shelete de dinozauri în creația spaniolului.
Și totuși, pe bune acum, 4 miliiarde de dolari pentru o stație de metrou? Câtă lipsă de discernământ, cu banii ăștia noi ridicam 4 catedrale.