Am adunat zece site-uri surprinzător de utile care cu siguranță cândva vă vor scoate din impas, pentru că nu sunt puține dățile în care ne irosim foarte multe resurse pentru a face anumite treburi ce se pot realiza printr-o simplă bătaie din palme. Vezi ce ți se potrivește!
#1. Print Friendly
Extrem de util atunci când vrei să printezi informația de pe un anumit site. Nu mai este necesar să extragi paragraf cu paragraf și să recreezi o structură pentru ca abia apoi să te poți îndrepta spre imprimantă. Print Friendly îți oferă un control deplin în „preview mode” unde poți elimina tot ceea ce nu ți se pare relevant.
Economisești: timp, tuș și hârtie. Încearcă-l aici!
#2. Mathway
Cu Mathway poți soluționa orice tip de problemă matematică, de la cele ușoare până la ecuații chimice complexe. Totuși nu recomand să trișați temele voastre, deoarece cunoștințele matematice sunt foarte importante. Vei primi rezolvarea ecuațiilor pas cu pas, numai dacă vei opta pentru varianta premium.
Rezolvarea pentru y, aici!
#3. What the Font
Un site/aplicație care îți poate găsi fonturile folosite pe diverse imagini, tot ce trebuie să faci este să plasezi fotografia cu textul care te interesează.
Descoperă fontul aici!
#4. Screenr
Screenr este capabil să înregistreze ceea ce se întâmplă pe monitorul tău. Este ușor de utilizat, te ajută să creezi tutoriale într-o clipită pentru că Screenr îți poate înregistra și vocea dacă dispui de un microfon încorporat sau nu.
Încearcă-l aici!
#5. Word Frequency Counter
O modalitate eficientă pentru a afla de ce cuvinte și expresii faci abuz în scrisul tău.
Testează-te aici!
#6. ViddyJam
ViddyJam pare să reprezinte soluția optimă pentru cei ce s-au plictisit de propriul playlist, poți descoperi noi piese pe gustul tău extrem de ușor.
Redescoperă ritmul aici!
#7. Flip Text
Asta nu știu cât de utilă este dar în diferite circumstanțe poate deveni cel puțin amuzantă. Cu „Flip Text” îți poți da textul peste cap.
¡ıɔıɐ ızǝʌ
#8. 10-Minute Mail
Pentru acele momente în care ai nevoie de o adresă de mail pentru a confirma diverse conturi. Adresa de mail îți va permite să activezi conturile dorite ca apoi să se autodistrugă în numai 10 minute, destul de interesant și pentru spammeri zic.
Folosește mail-ul care se autodistruge aici!
#9. Account Killer
Account Killer te ajută să îți închizi orice cont din aria social media pentru totdeauna, nu doar să le dezactivezi.
Pornește campania de demolare aici!
#10. Skyscanner
Este disponibil și în limba română, un website cu ajutorul căruia economisești timp și neuroni. Cu „Skyscanner” cauți zboruri în funcție de dată, preț și buget, chiar dacă nu știi unde vrei să mergi.
Demarează căutările aici!
Acest articol trebuie citit de toata lumea!E foarte bun!
Interesant articol. Multumesc!