Capitala dincolo de copertă

Ceea ce se întâmplă în mijlocul Bucureștiului depășește orice scenariu dramatic, într-o Capitală ce pretinde a fi europeană, într-un secol XXI.

Sub Bucureștiul știut de noi există activitate și nu vorbesc de șobolani, vorbesc de oameni lipsiți de speranță. Lângă Gara de Nord, la câțiva metri sub pământ, printre conducte, sute de oameni ai străzii și-au găsit punctul de refugiu. Ei sunt oamenii care și-au epuizat toate mișcările și care practic își așteaptă moartea în mod ironic, sub pământ, loc din care nimeni nu mai poate ieși în viață. În acest mediu ostil cei mai mulți folosesc droguri intravenoase și aurolac, HIV-ul este în floare. În cuibul lor boala este de fapt cea care domnește nestingherit, un adevărat focar de infecție.

Presa a pășit în căminul lor de nenumărate ori, situația a fost prezentată în repetate rânduri și autoritățiile nu au mișcat un deget, acum că au venit jurnaliștii britanici să inspecteze cazul  și ne-au trimis în atenția Europei este posibil ca ceva să se schimbe. Suntem conduși de imbecili care nu știu să tragă apa, așteaptă să vină alții să o facă pentru ei. România se mișcă din inerție, este în derivă și nimeni nu se obosește să echilibreze lucrurile. Este firesc să te enervezi pentru că vorbim de imaginea țării, vorbim de imaginea ta sau a mea.

Te-ai fi gândit că există o ierarhie chiar și prin canalele Bucureștiului?

Iadul Bucureștiului are electricitate, ba chiar radio sau TV și surpriză, vine la pachet cu omul supranumit „Bruce Lee – Regele Canalelor”. „Bruce Lee” este personajul care coordonează lucrurile sub pământ, el îi ajută pe cei aflați în nevoie și tot el îi pedepsește atunci când  încalcă protocolul. Printre toate viețile stricate se află și „Nicu”, un copil în vârstă de 17 ani  care reflectă numai 12, drogurile i-au stopat creșterea și viitorul pare compromis pentru „micuț”. 

Jurnaliștii britanici au obținut imagini cutremurătoare care prezintă explicit situația de sub Capitală, o imagine care ponegrește o țară întreagă. Evident, nimeni nu este răspunzător, pentru că de multe ori anormalul este absolut normal în țara ta și a mea.

Europarlamentarul britanic Keith Vaz a declarat că România este o țară superbă care a făcut reale progrese în ultimii ani, încercând să tempereze spiritele. Vaz a fost ministru pentru Europa în anul în care România a aderat la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni de la Channel 4.

Articole similare

Despre autor Vezi toate postările

bogdanul

bogdanul

Blogger din 2008, pasionat de fotografie, biking, gaming și tenis, născut în cea mai lungă zi din an. Încerc mereu să mă autodepășesc răspunzând zilnic provocărilor.

5 ComentariiLasă un comentariu

  • Mă bucur că am descoperit locul ăsta. Emoționant reportajul britanicilor și cred că doar pentru că sunt lucruri negative, nu trebuie ascunse sub preș. Da, presa caută și acel element senzațional. Dincolo de el e adevărul despre viața unor oameni la fel ca noi.

    • Lucrurile trebuie prezentate așa cum sunt, britanicii au reușit să surprindă cam toate elementele cheie din jurul poveștii oferind o adevărată lecție jurnalistică. Numărul mare al imigranților români i-a determinat pe aceștia să ajungă tocmai la Gara de Nord – București, loc în care numărul oamenilor lipsiți de speranță este copleșitor. După cum știm, presa poate influența politicul.

  • …..E foarte adevarat faptul ca avem multe probleme…dar e foarte bine stiut ca britanicii cauta de mult in romani si Romani subiecte de stiri lacrimogene…si care in acelasi timp ne pot pune intr-o lumina nefavorabila…Asta nu schimba cu nimic faptul ca acei oameni chiar exista acolo…si nimeni nu se sinchiseste de ei…..

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată, câmpurile obligatorii sunt marcate cu *